Reguli
I. Principii generale
Forumul ClubCitroen.ro a luat nastere din munca unor entuziasti, pasionati de marca Citroën, existând atât asemanari cât si deosebiri fata de alte comunitati similare. Iti recomandam sa parcurgi urmatoarele rânduri, pentru a evita aparitia eventualelor neintelegeri viitoare.
În continuare, dorim sa lamurim un principiu care guverneaza orice comunitate sau, mai general, orice site de pe Internet. Din momentul în care ai tastat adresa site-ului, ai intrat pe o proprietate privata, unde gazda are dreptul de baza al oricarei societati democrate, acela de a si-o administra dupa cum crede de cuviinta. Membrii forumului sunt "oaspeti" si ar trebui sa se comporte ca atare. Prezenta lor pe forum (calitatea de membru) nu este un drept, ci un privilegiu, o permisiune din partea administratorilor. Nu am infiintat forumul doar pentru noi însine ci dorim sa formam o comunitate bazata pe oameni care respecta regulile noastre, spre beneficiul tuturor. De aceea trebuie sa stii ca, daca doresti sa te integrezi în aceasta comunitate, trebuie sa te supui regulilor de mai jos, ce au fost create de niste oameni, pentru niste oameni. Daca un principiu enuntat nu coincide cu un principiu de-al tau la care nu poti renunta, esti invitat, fara suparare, sa renunti frecventarea forumului, eventual sa-l frecventezi doar citindu-l si fara a interveni în nici un fel.
Gazdele acestei comunitati sunt:
Administratorii
a) Administratorii sunt persoanele care detin acest forum si se ocupa atat cu partea tehnica, precum si cu partea administrativa.
b) Administratorii au dreptul de a gestiona orice mesaj de pe acest forum si nu raspund in fata celorlalti membri pentru actiunile lor.
Moderatorii
a) Moderatorii sunt persoane care au dreptul de a gestiona mesajele celorlalti utilizatori ai forumului.
b) Moderatori se supun, ca oricare alt utilizator, acestui regulament si au grija ca el sa fie respectat.
c) Gestionarea mesajelor se face respectand prezentul regulament, abaterile grave sau repetate de la aceasta regula soldandu-se cu retragerea dreptului de a modera.
d) Functia de moderator nu implica privilegii ci responsabilitati. Functia de moderator implica posibilitatea de a edita, muta, sterge sau bloca mesajele celorlalti utilizatori.
e) Functia de moderator este propusa si acordata doar de catre administratori si nimeni nu poate interveni in privinta aceasta.
f) Moderatorilor li se poate retrage dreptul de moderare doar de catre administratori. Destituirea se poate face fara un motiv anume insa acesta actiune va fi comunicata.
g) Este necesar ca moderatorii sa dea explicatii pentru actiunile lor atunci cand un utilizator cere expres acest lucru.
i) Moderatorilor le sunt ferm interzise abuzurile, precum si favorizarea sau persecutarea unui membru al comunitatii, indiferent de mijloacele utilizate in acest scop - scrierea de mesaje, PM-uri, sau instrumentele specifice "functiei" !
i) Moderatorii nu vor declansa si nu se vor lasa implicati in scandaluri ("flame") ! Abaterile de la ultimele doua reguli vor fi sanctionate in functie de gravitatea faptei, repetarea situatiei conducand automat la destituirea din functie.
Super moderatorii au aceleasi drepturi si indatoriri ca si moderatorii, cu diferenta ca aria lor de acoperire este reprezentata de întreg forumul.
Orice membru poate obtine una din functiile de mai sus daca se remarca în mod pozitiv pe o perioada îndelungata si implicarea sa în forum este însemnata.
II. Reguli
1.ForumulClubCitroen.ro este deschis tuturor persoanelor, indiferent de nationalitate, sex, religie, clasa sociala etc. Totusi, cunoasterea foarte buna a limbii române scrise este obligatorie. Daca nu cunosti bine limba româna, indiferent de motiv, dar totusi intentionezi sa te integrezi în comunitatea noastra, esti rugat sa precizezi aceasta cu prima ocazie sau sa contactezi un administrator.
Exprimarea scrisa este, prin definitie, mai complexa decât cea orala si, prin urmare, încearca sa formulezi frazele in asa fel incit ceilalti sa inteleaga ceea ce scrii.
2. Pe lânga cunoasterea limbii, este necesara cunoasterea regulilor de baza ale limbajului scris (majoritatea valabile în orice limba), dupa cum urmeaza:
- scrierea tip “chat”, “mirc” etc. este interzisa.
- scrierea cu înflorituri (k, sh, tz, y) este interzisa, cu exceptia cazurilor în care pot aparea confuzii;
- un singur semn de exclamare sau de întrebare este de cele mai multe ori suficient, trei semne sunt considerate maximul admis, un numar mai mare ducând la enervarea cititorului; desigur, uneori se impun si exceptii, important e ca exceptia sa nu devina regula;
- scrierea cu diacritice este optionala;
- scrierea nejustificata cu majuscule, litere îngrosate, italice, subliniate, cu culori sau alte artificii este interzisa.
În general, tineti cont de faptul ca un mesaj trebuie sa poata fi citit rapid. Orice abatere de la regulile de mai sus îngreuneaza parcurgerea textului si enerveaza inutil cititorul. Cine doreste cu orice pret sa iasa în evidenta, o poate face în alt mod, nu "chinuind" ceilalti membri ai comunitatii.
3. Fiecare utilizator este identificat printr-un singur nume de utilizator (user). Inregistrarea mai multor nume de utilizator pentru aceeasi persoana constituie abuz si va rezulta in blocarea conturilor respective.Daca ai uitat parola, exista o functie pentru recuperarea ei pe care esti rugat sa o folosesti sau, în cel mai rau caz, poti apela la un administrator care te va ajuta.
4. Nu jigni, nu declansa scandaluri (asa-zisele "flame-uri"), respecta-i pe ceilalti. Faptul ca esti nervos, chiar daca ai dreptate, nu îti scuza comportamentul. Nu vor fi tolerati cei care se ascund în spatele anonimatului pentru a aduce jigniri sau injurii altor utilizatori sau unor institutii. Chiar daca sunt folosite stelute, "beep"-uri în loc de cuvintele explicite, acest lucru nu ajuta cu nimic pentru ca aici intentia conteaza.
5. Posturile monosilabice, care nu aduc nimic bun discutiei ("cool", "de acord", "super", "rulz", "vreau si eu d-ala") sunt interzise, cu exceptia situatiilor cind acestea sint raspunsurile asteptate (ex: confirmarea participarii la o intilnire).
5.1. Mesajele in afara subiectului ("off-topic") sunt cu desavarsire interzise, cu atat mai mult in cadrul subiectelor cu caracter tehnic, prin care membrii pot gasi rezolvarea unei probleme specifice. Atentie! Mesajele "off-topic" vor fi sterse fara nici o explicatie! Aria "Diverse" va beneficia de o politica mai relexata din acest punct de vedere.
6. Mesajele trebuie sa fie bazate pe argumente, nu pe opinii subiective. Trebuie acordata mare grija discutiilor contradictorii, gen benzina vs diesel, unde subiectivitatea tinde sa depaseasca anumite limite.
7. Ne rezervam dreptul de a retrage posibilitatea de a posta pentru userii care nu corespund cerintelor noastre. Daca te-ai inregistrat si poti posta liber, nu înseamna ca poti sa te complaci în postura de membru si sa "poluezi" astfel discutiile fara a respecta regulamentul.
8. Daca o firma te-a nemultumit si doresti sa pornesti o discutie pe aceasta tema, trebuie sa o faci civilizat, cu argumente solide (mergând pâna la prezentarea de documente doveditoare, în caz ca ti se cere acest lucru). Chiar si faptul ca firma respectiva are o atitudine reprobabila nu justifica un comportament jignitor la adresa ei.
9. Anunturile publicitare trebuie însotite de detalii complete, incluzând pretul, modalitatea de contact, eventual specificatiile complete ale produsului si/sau imaginea sa. Titlul thread-ului trebuie sa specifice explicit actiunea de cumparare/vânzare si produsul (produsele) în cauza. Sunt interzise comentariile pe marginea unui produs, nu iti convine pretul/starea lui, nu te obliga nimeni sa-l cumperi.
10. Anunturile publicitare ale persoanelor juridice, indiferent de domeniul de activitate, sunt permise numai cu acordul administratorilor.
11. Semnatura este un text ce va fi atasat fiecarui post, la sfârsitul acestuia. Nu se accepta semnaturi mai lungi de 3 linii de text. Introducerea unui link spre un alt site este permisa numai cu acceptul administratorilor forumului. Nu se accepta imagini in semnatura! Moderatorii au dreptul de a edita semnatura farã o inºtiinţare prealabilã a userului.
12. Campul "AUTO" este un text obligatoriu ce va fi afiºat în profilul fiecãrui utilizator. În primul bloc al acestui câmp din profil este obligatoriu sã scrieţi modelul, tipul ºi motorizarea maºinii dumneavoastrã; celelalte blocuri sunt opţionale.
13. La intalnirile organizate de ClubCitroen sunt interzise manifestarile care incalca regulile de circulatie pe drumurile publice sau care aduc atingere ordinii si linistii publice, de genul liniute, muzica data la maxim, comportament necivilizat, limbaj trivial etc.
14. Administratorii si moderatorii forumului vor avea intotdeauna ultimul cuvint si nu sint obligati sa dea explicatii. Daca cineva se simte cu totul si cu totul nedreptatit sau abuzat este rugat sa trimita un email administratorilor forumului si va fi tratat cu toata atentia cuvenita.
15. Nu sunt acceptate discutiile explicite privind promovarea oricarui tip de activitate ilegala sau imorala (warez, pornografie, xenofobie, rasism etc).
16. Se recomanda mentinerea discutiilor in cadrul obiectivului principal al acestui forum, masinile Citroen. Vor fi descurajate in mare masura discutiile total pe dinafara. Se admit exceptii in cazul unor subiecte de interes general.
17. Daca nu poti sau nu doresti sa respecti acest regulament, singura solutie consta în încetarea participarii la acest forum. În caz contrar, vom fi nevoiti sa luam toate masurile necesare pentru ca forumul sa-si desfasoare existenta în bune conditii, incluzând interzicerea dreptului de a mai posta (ban), temporara sau pe termen nelimitat.
III. Recomandari
Recomandarile nu au caracter obligatoriu, dar va incurajam sa le respectati, pentru a va prezenta cit mai bine pe forum si a va face intelesi. Nerespectarea acestor recomandari poate atrage dupa sine sanctiuni.
1. Nu se ofera nici un fel de premiu celui care posteaza cit mai multe mesaje. Nu se face nici o diferentiere intre cei care posteaza mai des si cei care posteaza mai rar. In afara de citeva titulaturi care sint doar cu numele si nu confera nici un fel de alte facilitati nu se face nici o distinctie intre cei cu posturi multe si cei cu posturi putine. In concluzie, scrieti numai daca aveti ceva de spus.
2. Înainte de a deschide un thread nou, este recomandat sa urmezi etapele descrise în continuare:
- apeleaza la functia Search a forumului pentru ca e posibil ca subiectul sa mai fi fost discutat;
- daca ai posibilitatea si rabdarea necesara, citeste mai multe discutii legate (chiar si vag) de subiectul pe care intentionezi sa-l deschizi; s-ar putea sa gasesti raspunsul în alta discutie, cu subiect aparent diferit de ceea ce cauti si care nu apare la cautare.
3. Daca te-ai decis sa deschizi un thread nou, ai grija ca titlul sau sa fie scris citet si sa reflecte pe cât posibil subiectul abordat. Nu sunt acceptate titluri gen “Am o problema” sau “Am nevoie de un sfat”
4. Daca topicul se refera la o problema, ofera cât mai multe detalii despre aceasta si nu astepta ca ceilalti utilizatori sa-ti ceara detaliile. Spre exemplu, enunta de la început anul de frabricatie, motorul, codul motorului etc, facând referire inclusiv la componentele care nu-ti par importante, e mai bine sa oferi detalii în plus decât în minus.
5. Citeste, daca se poate, tot ce s-a discutat într-un anumit topic. Este scuzabila repetarea unei întrebari la care s-a raspuns în ce-a de-a opta pagina din cele 50 dar este inacceptabil pentru un thread de 2-3 pagini.
6. Pentru ca ideea postului sa fie mai clara, poti apela la smilies, însa nu abuza de ei. Ca si semnele de exclamare, folosirea lor repetata si în numar mare deranjeaza.
7. Butonul Quote ("citeaza") ajuta în momentul în care se doreste citarea unui pasaj din alt post (propriu sau apartinând altcuiva), pentru a face referire la el. Acest lucru are sens doar daca acel post nu este chiar ultimul, în caz contrar acesta se va repeta în mod inutil.
IV. Sanctiuni
1. Moderatorii vor sanctiona nerespectarea prezentului regulament dupa urmatoarele reguli:
a) Primele trei (3) abateri - avertismente folosind mesaje private.
b) Cea de-a 4-a abatere - trecerea in statusul "SUB OBSERVATIE"
c) La a 5-a abatere - dezactivarea temporara ("ban") a utilizatorului pentru 2-7 zile.
d) In functie de gravitatea faptelor, Administratorii pot decide oricare dintre sanctiuni, mergand pana la dezactivarea definitiva a utilizatorului.
V. Concluzii
Nu trebuie sa consideri aceste reguli ca fiind îndreptate împotriva ta. Nu sunt decât niste masuri menite sa creeze un forum de calitate. Din pacate, experienta a demonstrat ca aceste reguli si recomandari sint absolut necesare, fara ele forumul suferind o scadere drastica de calitate, aceasta pe lânga necesitatea unei munci sustinute din partea moderatorilor pentru a se mentine ordinea. De aceea am adoptat masurile de mai sus. Se accepta sugestii de imbunatatire (si e chiar recomandat sa o faceti fiind in interesul vostru) atat in ceea ce priveste prezentul regulament cat si in ceea ce priveste forumul sau site-ul ca functionalitate sau continut.
Adoptat la 01.06.2006
Acest forum utilizeazã fiºierele tip cookie pentru a stoca informaţiile pe calculatorul dumneavoastrã. Aceste fiºiere cookie nu conţin informaţii despre alte aplicaţii ci ele sunt folosite doar pentru uºurarea navigãrii pe forum. Adresele de email sunt utilizate doar pentru confirmarea înregistrãrii dumneavoastrã ca utilizator ºi pentru parolã (ºi pentru trimiterea unei noi parole dacã aţi uitat-o pe cea curentã).
Prin apãsarea pe butonul de înregistrare se considerã cã sunteţi de acord cu aceste condiţii.

- Cauta in forum
- Mesaje
- 07.05.2021 - Ca urmare a unor update-uri efectuate pe serverul de gazduire in 5 februarie 2021, Forumul clubcitroen.ro a suferit niste probleme de compatibilitate cu noul sistem de operare. Din acest motiv, astazi a fost migrat pe un VPS nou. Forumul functioneaza acum in parametri normali. Nu a fost sesizata nici o pierdere de date.
- PARTENERI
- Link-uri utile
- Statistici
- Totals
Total mesaje 187726
Total subiecte 18631
Total Announcements: 8
Total Stickies: 86
Total Attachments: 0
Topics per day: 2
Posts per day: 24
Users per day: 1
Topics per user: 2
Posts per user: 16
Posts per topic: 10
Total membri 11749
Cel mai nou membru Mc13