continuare
Dimineata reusim sa facem plinul si plecam, ca dupa numai 500m sa ne oprim in ambuteiajul ce avea sa tina pina la St. Tropez, cit si ceva dupa. Soarele ne face cu ochiul si cu cele 38-40 grC la umbra in timp ce trecem prin Antibes, Cannes, St. Raphael, Frejus (unde ne oprim sa facem o baie pe o plaja simpatica si plina de bolovani in apa limpede, ne clatim si o luam in piept mai departe), St. Maxime si St. Tropez. Aici facem o pauza binemeritata si ne invirtim prin orasul vestit, recunoscind imediat locurile din celebra serie de filme cu jandarmi si Luis De Funes. Ne facem o poza in fata Jandarmeriei, dupa care ne mai ia o juma’ de ora sa iesim din parcare si inca o jumate pina la supermarketul de la marginea orasului. Parasim aglomeratia si o luam spre Avignon, jumate pe autostrada care ne mai usuca de niste bani si unde ajungem tirziu in noapte.
Asa se vedea de la fereastra hotelului din Nisa
Cannes
Frejus
St. Tropez
Dimineata croissante din nou, de data asta de la supermarketul de aseara, apoi o oprire scurta in centrul vechi, inconjurat de zidurile batrine ca timpul ale cetatii papale ce a fost odata stramutata aici. Vedem si podul frint din cintecele copiilor, dar doar pe dinafara, si o luam spre Blois, mare parte pe drumuri laturalnice si frumoase, dar care storc ultima vlaga din fiarele noastre si asa chinuite de caldura. Cu limba pe afara ne suim pe bucata de autostrada gratis ce ne iese in drum, multumind lui Dumnezeu ca scapam de suisuri, dar constatam ca autostrada sare, asa, ca de adio, inca vreo 3 sau 4 coluri, tinind motorul la 100 grC, pe pante de 7-8% lungi si de 10 kilometri. Ale noastre cad late dar nu se predau. Seara ne coboara in fata unui hotel mic si simpatic de linga gara din Blois, cu parcare, internet si zgomot de trenuri. Petrecem aici 2 nopti ca sa avem timp sa vizitam si ceva castele de pe Valea Loarei.
Avignon
Chambord e cel mai vizitat castel, si, cred, si cel mai mare. Ne trebuie citeva ore bune cit si o mare cantitate de calorii sa strabatem incaperile, scara si o parte din gradina. O apucam apoi spre Cheverny, care e frumos si renumit pentru decorurile saloanelor dar mai putin spectaculos. Ne intoarcem in Blois si in colt, linga hotel, descoperim o remorca parca abandonata din care Hussein, un egipteam “aproape nascut in Franta”, ne vinde “grecques” pentru 4 euro si ne tine de vorba pina le impacheteaza, frecindu-si miinile cred pentru ca se gindeste ca n-o sa le putem minca niciodata pe de-a-ntregul. Reusim sa mincam 2 farfurii intregi din 4 si adormim cu burtile la gura. A doua zi ne facem bagajele, nu insa inainte de a face o mica pregatire a masinilor, in parcarea din spatele hotelului. Catalin schimba rotile cam vlaguite din fata cu cele din spate, eu mai adaug un releu la instalatia de A/C si imi reasez bara din spate care a scapat nevatamata dupa ce s-a proptit cineva in ea pe cind masina era parcata in fata hotelului la Avignon. Revizuiesc vizual masina si mergem sa le spalam pe ambele, asa, ca inainte de intilnire, la o spalatorie automata si proasta de la o benzinarie de linga oras. Nu ma las pina nu dau cu ceva si pe jante care nu s-au curatat mai deloc de praful de la placutele de frina si o apucam apoi spre castelele Chenonceau, poate cel mai frumos si cu pliant in limba rmana, Villandry, cu gradini spectaculoase dar cam lipsit de poveste, si Usse, castelul Frumoasei din padurea adormita pe care il gasim cam inchis si ne repliem agale spre Le Mans.
Chambord
Cheverny
Chenonceau
Villandry
Usse
Aici ne cazam la un hotel aflat la doar 4-5 km de celebrul circuit pe care sintem nerabdatori sa il vedem a doua zi. Orasul e interesant si acum aflu ca e construit in vremea romanilor, pastrind o groaza de vestigii ale vremii, atmosfera de istorie apasatoare dar si maiestoasa. In parcarea hotelului mai gasim niste Citroenuri interesante dar si locul propice pentru a schimba pompa de presiune de la XM-ul lui Catalin, care s-a dat batuta exact aici, lasind masina temporar fara servo-directie dar si pe proprietar contrariat in fata unui viraj cam strins. Testam noua pompa in timp ce mergem pina in oras si ne pierdem pina tirziu pe strazile inguste si fermecate din centrul vechi. Dimineata ne gaseste in complexul ce include celebrul circuit Le Mans, unde se tine Eurocitro din 3 in 3 ani, dupa alte citeva croissante, de data asta acompaniate si de chestii care au necesitat furculita (ohooo!!!). Locul intilnirii e intesat de masinile dragi noua, cascam gura si ochii in fata unor exemplare de revista, dar si buzunarul in fata frigiderului cu racoritoare: ½ l apa minerala = 2,20 EU, 300 ml bere = 2,50 EU. Trecem in revista locul timp de vreo citeva ceasuri in care picioarele ne implora mila, le ignoram si o luam de la capat. Facem cunostiinta si cu citiva membri ai
www.bxworld.fr care nu sint la inaltimea asteptarilor, insa, spre deosebire de Philippe si Andreas, cei ce ne-au vizitat la Nationala. Privind prin parcari recunosti de la o posta o masina detinuta de un francez: de obicei e cam murdara, are urme de parcare intenziva pe colturi, o balta de ulei dedesubt si un proprietar ce corespunde intocmai descrierii de mai sus. Ma rog, aproape. La fel si tarabele francezilor din La Bourse, talciocul ad-hoc, cu siguranta ca te murdaresti daca te apuci sa cauti ceva printre “exponate”, asta spre deosebire de tarabele nemtilor sau olandezilor, pe care piesele troneaza lustruite, asezate in ordine si etichetate corespunzator. Preturile insa nu prea difera. Trecem in graba si pe linga curtea inchisa in care sint expuse citeva masini ciudate sau doar inedite ce fac obiectul unei licitatii. Ne multumim sa le apropiem cu teleobiectivul si continuam. Aici, linga, e locul de adunare al celor ce detin Traction Avant si geme de modele mai mult sau mai putin rare, dar cam toate intr-o stare de invidiat. Dincolo sint expuse modelele Propulsion (tractiune spate, fabricate inainte de razboi) si coborind pe Chemin des Boeufs (mdea, exact! Drumul Boilor!), de unde se intra pe cicuit, modelele mai noi: GS/GSA, CX, BX, Xantia si XM. Dincolo, in partea dinspre camping troneaza DS-urile si un pic mai incolo SM-urile, mai multe ca niciodata. Intre ele sint parcate multe Visa si LNA, multe 2CV mai spre dreapta cit si un mini-muzeu cu tot felul de ciudatenii provenind inca din preistoria marcii, incluzind si idei incepute si neterminate cit si vehicule celebre, participante la raiduri sau raliuri de rasunet ori prototipuri ajunse masini de succes. Ne dam complet batuti spre orele 19 cind ne impleticim inapoi spre oras, purtind mindrii bronzul de tractorist capatat de-a lungul zilei. In oras ne intimpina fetele care ne recita “par coeur” istoria orasului cu lux de amanunte si pe care le insotim intr-o plimbare istovitoare printre efecte de lumini incintatoare proiectate pe zidurile vechi de nu-stiu-ce firma. A doua zi o luam de la capat sperind ca vom avea acces pe circuitul propriuzis, nu doar prin spatele padock-urilor, si ca sa facem citeva cumparaturi. Intrarea in complex ne intimpina cu o coada interminabila de masini ce stateau pe loc, cu nervii si suspensiile la pamint. Ne ia vreo ora ca sa intram si aflam ca parada BX-urilor si XM-urilor tocmai s-a incheiat, dar din cauza bulibaselii avem si noi acces pe circuit. Dezamagitor, domnii de la organizare ne trag de urechi daca acul de la kilometraj depaseste 50 la ora. Ne invirtim plictisiti, tragem 2 poze si iesim dezumflati in soarele necrutator ca sa mai dam o raita prin jur. Facem mici cumparaturi si iata-ne pe la ceasurile 4 si ceva parasind locul, mai bogati cu un tricou sau cu stiu-io-ce alt chilipir ce ne-a iesit in cale in talcioc, dar mai saraci in aprecieri decit anul trecut la Roma, la ICCCR.
Le Mans
Drumul ne duce pe cai ocolite la Mont Saint-Michel, mai exact undeva linga, la St. Marcan, unde tragem la un han vechi si scirtiietor tinut de niste englezi cam apucati ce ne cer banii inainte sa ne dea cheia camerei. Acceptam si dupa ce caram bagajele o luam spre St. Malo, orasul piratilor de pe vremuri, superb in lumina indecisa a a serii. Recunosc promenada de linga plaja care a jucat intr-un film de arta de prin saizeci (Trouffault? nu stiu exact) si cazemata din larg. Oraselul stringe intre ziduri o forfota care insa se incheie ca la un semn in jurul orei 23 cind toti se apuca sa stringa, chit ca mai ai coniac in pahar si ca ai fi vrut sa mai comanzi unul. Lasam in urma corabia cu pinze ce ne-a intimpinat la venire si rontaim citiva kilometri de autostrada moca pina aproape de Mont Saint-Michel a carui aparitie ne face cu ochiul de dupa sarpantele din mica asezare Pontorson, pustie la ora asta. Stinca se precipita spre cer culminind cu fireturile mestesugite ale abatiei si cu flesa adaugata de curind constructiei parca impoderabile deasupra acoperisurilor celor citeva case de dedesubt. Lumina deseneaza contururi neverosimile ale alcatuirii si ma uit traznit, sprijinind aparatul de fotografiat pe capota masinii lui Catalin. Ne despartim greu de aparitia ca de himera pe cerul noptii si ne gindim cit de mult se va schimba peisajul, a doua zi pe lumina.
St. Malo
Mont Saint Michel
Revenim si ne intimpina o alta realitate: cozi imense de masini se labarteaza de-a lungul drumului din Pontorson catre citadela. Pierdem ceva timp pina sintem dirijati spre locul de parcare, aflat destul de aproape insa de intrarea in cetate. Riuri de turisti matura nisipul din jurul citadelei, mazgalindu-l cu urme de pasi si cu inscrisuri, unele deocheate sau altele pur si simplu inutile. Realizam repede ca locul e un fel de Mecca turistica, ca si Tour Eiffel sau Musee du Louvre, asa ca ne obisnuim cu aglomeratia si urcam in cetate pina sus. Balamucul e in crestere, iar autocarele cu asiatici ce fac corp comun cu aparatul de fotografiat aproape dau peste noi. Noroc ca plecam si de aici, si dupa ce ne aprovizionam cu cidru, branza gata stricata si o julitura pe aripa stanga spate a masinii lui Catalin, ne indreptam cauciucurile spre Paris, locul mult visat de catre o lume intreaga.
Mont Saint Michel
Orasul ne intimpina pe inserat, clipocind de viata si de lumina, dar si intesat de arabi, indieni si africani care parca l-au luat in stapinire. E august si parizienii sint in concediu, prilej de a rasufla usurati totusi, caci altfel am fi pierdut multe ore in trafic, care acum era nesteptat de lejer pentru renumele metropolei de creatoare de ambuteiaje. Hotelul in care stam pare ok, dar cind intram constatam ca gazduieste un numar dublu de locuri de cazare fata de cit te-ai fi asteptat de la dimensiunile exterioare ale cladirii, motiv din care holul nu permite accesul decit cu o singura valiza in mina, camera aduce ca marime cu o baie de la un hotel mai de soi, iar baia cu un lift de doua persoane, care insa nici nu urca si nici nu coboara, in care nu te poti nici macar roti in jurul propriei axe. E ieftin si bun insa, are si mic dejun si chiar si furculita. Nu ne tine inima si iesim la plimbare prin oras pina dupa miezul noptii, vizitind zona centrala cu Tour Eiffel, Champs-Elisees (incluzind si celebrul C42), Arc de Triomphe si cam atit. Pe Champs-Elisees raminem masca cind ne depaseste printul Bruneiului (sau al altui emirat saudit...) in al sau Golden Hamann Ferrari 599 GTB, aurit, unic in lume. C42 e trist si sta cu luminile stinse. Reluam de dimineata plimbarea, fiind singura zi intreaga in care avem timp sa ne invirtim in Paris. Vedem Jardin de Tuilleries, Piramida de la Louvre, L’Ile de la Cite cu Notre Dame, Pont Neuf, Jardin de Luxembourg, revenim sa vedem C42 si pe interior unde un negru urit si impertinent ne face vint afara cu un sfert de ora inainte de inchidere. Mai pe seara ne oprim la coada de la Tour Eiffel unde avem un noroc chior si chiar inainte sa ajungem la casa de bilete se deschide accesul la ultimul etaj, de altfel plin si aproape inaccesibil in perioada asta. Noaptea ne prinde exact in lift, in timp ce urcam la 300 de metri, de unde Parisul e incredibil si pare interminabil, acompaniat si de luminitele ce licare la fiecare ora fixa pe constructie. Pierdem nu mai putin de 3 ore in turn dar cistigam o experienta pe care altii nu o au intr-o viata intreaga, chiar daca, marturisesc, mi-au cam tremurat gladiolele la apropierea de balustrada parca prea fragila pentru haul de dedesubt. Ne intoarcem rupti la hotel, in umbra noptii, ultima perecuta in Paris si in Franta. A doua zi ne asteapta drumul pina la Eisenach in Germania, care trece prin Luxemburg. Tara, nu gradina, de data asta.
Paris
Parasim Parisul dupa ce ne facem o poza cu masinile in dreptul Turnului si ne promitem sa ne intoarcem curind sa vedem si restul si o apucam pe linga autostrada catre Luxemburg. Drumul ne scoate din Franta in pragul serii. Facem plinul in Luxemburg la LukOil, pentru cam aceiasi bani ca si in Romania, si traversam tara asta in miniatura, fapt ce ne costa cam un sfert de ora din viata, si asta doar pentru ca in centru orasului ne incurcam cu o intersectie. Pe autostrada viteza e restrictionata la 90km/h in perioada asta “din cauza poluarii”. Ne intrebam ce inteleg astia prin poluare in timp ce trecem frontiera in Germania, cu autostrazile ei moca si pe care viteza nu e limitata pe alocuri. Facem vreo 30 de km timp in care ma indepartez de Catalin dupa vreo doua talpi ce m-au dus la 190 km/h, si, impachetat in aroma serii ma pregatesc de urmatoarea talpa in timp ce in fata mea se deschide un palier drept atit cit vezi cu ochii si eu rulez pe banda a treia la 140 km/h, gata de acceleratie. Intorc capul in oglinda sa ma asigur ca nu ma asteapta nimeni in spate si in momentul acela masina da puternic in nas, cu pedala la podea, remorcind instantaneu o dira groasa de fum negru dupa ea. Mintea mi se intuneca, in masina patrunde un fum aproape la fel de negru ca si cel din spate, asta in timp ce calc ambreiajul si tai contactul in speranta ca ceva mai poate fi salvat. Anca ma priveste nedumerita si cu o urma de groaza pe chip in timp ce ma tirasc spre marginea drumului cu frina apasata si cu statia in mina urlind la Catalin sa incetineasca ca se intimpla ceva grav cu masina mea. Imi marturiseste ulterior ca n-a auzit nimic in statie. N-apuc sa ma opresc cind imi dau seama ca am un noroc incredibil si ca nu va trebui sa platesc pentru ca masina sa fie scoasa de pe austrada, lucru ce ar fi costat aprox 300 de EU, si asta pentru ca in fata mea e intrarea intr-o parcare, un “rastplatz” cum zic nemtii. Sar din masina si trag capota ca sa vad ce s-a intimplat. Catalin trage si el in spatele meu. Din pacate nu am avut inspiratia sa fac o poza, si nici ceilalti, dar situatia era destul de incurcata ca sa ne mai stea mintea si la asta: in locul in care ar fi trebuit sa fie fulia care antreneaza pompa de la suspensie atirna o tandara de axa cu came, cazuta intr-o parte si sprijinind in cureaua de la pompa. Mi se inmoaie picioarele pe loc la gindul ca s-ar putea sa nu mai pot recupera nimic din motor pentru a ma putea intoarce acasa, in conditiile in care masina era plina de bagaje, deci nu se puteau transfera la Catalin pentru ca si a lui era plina ochi, alte variante de a ne intoarce acasa din locul repectiv mi-erau complet necunoscute, nu stiam daca am vreo sansa sa o repar sau daca pot sa imi permit sa o aduc acasa pe platforma macar, nu stiam unde sa o las pina ma intorc dupa ea… Gindurile imi umbla de-a valma prin cap in timp ce ne grabim sa impingem masina in rastplatz, inainte sa apara politia si sa ne puna sa o scoatem cu platforma de pe autostrada. Trag pe margine si scot trusa de scule ca sa vad ce se mai poate face. Intercoolerul e jos, constat ca un singur surub mai tine capacul tachetilor si dupa ce il inlatur in fata mi se deschide o priveliste pe care nu o doresc nimanui: doua capace de axa sparte in bucati si imprastiate peste tacheti si axa cu came rupta in trei. Uleiul din motor e curs prin deschizatura aparuta si inveleste toate in jur, cit si teava de esapament, bine incinsa, de unde si fumul care intrase si in masina. Picioarele mi se inmoaie a doua oara si pesimismul se aseaza pe fetele tuturor, ca dupa un verdict de la tribunal. Oare se mai putea face ceva?
va urma